Anunț de angajare: manager de proiect în domeniul epurării apelor uzate: Studiu Național privind reutilizarea apei uzate în agricultură (Mai-Decembrie 2025)

Institutul de Mediu din Stockholm (SEI) este în căutarea unui expert local din Republica Moldova, pentru un contract de scurtă durată, în cadrul unui studiu aprofundat privind reutilizarea apelor uzate în irigarea agricolă.
Studiul sprijină alinierea Republicii Moldova la Regulamentul (UE) 2020/741 privind cerințele minime pentru reutilizare a apei, contribuind astfel la gestionarea durabilă a resurselor de apă, promovarea economiei circulare și consolidarea eforturilor de adaptare la schimbările climatice.
Context
Această activitate face parte din proiectul „Agenda Verde pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina”, implementat de SEI, care urmărește promovarea schimbărilor de politici, a inovației ecologice și a creșterii durabile în regiune. În conformitate cu Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană al Republicii Moldova (2024–2027), studiul va contribui la definirea unei abordări naționale privind reutilizarea apei în agricultură, în contextul creșterii variabilității climatice și deficitului de apă.
Activitatea propusă se bazează pe rezultatele obținute în prima fază a proiectului, care a evaluat resursele de apă disponibile în Republica Moldova, starea infrastructurii de irigații și potențialul de reutilizare a apelor uzate epurate.
Etapa a doua vizează realizarea unei analize detaliate, cu accent pe locații specifice, și elaborarea unui studiu de fezabilitate socio-tehnic pentru reutilizarea apei în agricultură.
Etapa 1 – evaluarea preliminară
Etapa 1 a fost finalizată în martie 2025 și reprezintă baza pentru elaborarea unor strategii de reutilizare a apelor uzate epurate în irigarea terenurilor agricole din Republica Moldova, ca răspuns la deficitul de apă și ca măsură de adaptare la schimbările climatice. Raportul elaborat în cadrul acestei etape oferă o analiză detaliată a situației actuale privind epurarea apelor uzate și al sistemelor de irigații în agricultură, subliniind necesitatea stringentă de implementare a unor soluții inovatoare de gestionare a resurselor de apă, având în vedere vulnerabilitatea țării la fenomene de secetă și variabilitatea regimului pluviometric.
Două evenimente cu părțile interesate au fost organizate la Chișinău în cadrul Etapei I:
7-9 octombrie 2024: Atelier de lansare (Inception Workshop)
17-19 martie 2025: Atelier de finalizare a Etapei I și lansarea Etapei a II-a
Etapa 2 – Evaluarea detaliată (mai 2025 - decembrie 2025)
Etapa a II-a va consolida rezultatele Etapei I prin realizarea unei evaluări detaliate privind potențialul de reutilizare a apelor uzate epurate în irigarea terenurilor agricole din Republica Moldova. Această etapă se va concentra pe trei locații pilot: Cahul, Cantemir și Căușeni, și va include următoarele activități principale:
· Evaluarea capacităților tehnice ale stațiilor de epurare a apelor uzate, a sistemelor de irigare existente, precum și a caracteristicilor solului și culturilor agricole locale;
· Modelarea de scenarii privind disponibilitatea apelor uzate epurate și necesarul de irigare, în funcție de diferite proiecții ale schimbărilor climatice;
· Analiza fezabilității socio-tehnice a reutilizării apelor uzate în contexte agricole mixte urban-rural;
Componentele-cheie care vor fi evaluate în cadrul Etapei a II-a includ:
· Apele uzate epurate (calitatea și siguranța acestora)
· Sistemele de irigare (infrastructura existentă de stocare, transport și distribuție a apei)
· Terenuri agricole (caracteristicile solului, culturi cultivate)
Post vacant
· Manager de proiect în domeniul epurării apelor uzate: coordonarea evaluării stațiilor de epurare a apelor uzate din republica Moldova, cu accent pe reabilitarea și adaptarea acestora pentru reutilizarea apelor în irigare.
Sarcini & Livrabile
Rezultate cheie:
Rezultatul 1: Starea stațiilor de epurare înainte de reabilitare
1.1 Detalii privind infrastructura, vechimea și performanța acesteia
1.2 Volumele și calitatea apei epurate
1.3 Caracteristicile evacuării efluentului
Rezultatul 2: Procesul de reabilitare
2.1 Măsurile întreprinse, calendarul lucrărilor și costurile aproximative
2.2 Modernizări ale echipamentelor și performanța acestora
2.3 Estimări de cost pentru conformarea cu standardele Directivei UE privind epurarea apelor urbane uzate
Rezultatul 3: Starea actuală a stațiilor de epurare din Căușeni, Cahul și Cantemir
3.1 Capacitatea, volumele de apă epurată și locațiile de evacuare a efluentului
3.2 Calitatea efluentului și informații privind locurile de evacuare
Rezultatul 4: Condiții necesare pentru reutilizarea apei în irigare
4.1 Infrastructură suplimentară necesară pentru livrarea apei uzate epurate către sistemele de irigare (în colaborare cu inginerul pentru irigare)
4.2 Cerințe privind stocarea – volume necesare și costuri de instalare/întreținere
4.3 Conducte, pompe, irigare prin picurare și costurile aferente
Rezultatul 5: Comunicare
Menținerea unui contact direct cu coordonatorul de proiect, participarea la ședințe și răspunsul prompt la feedback și solicitări.
Notă : Rezultatele enumerate pot fi revizuite pe măsură ce cercetarea avansează și devin disponibile date noi.
Calificări și competențe
· Studii în inginerie de mediu, inginerie civilă, managementul resurselor de apă sau un domeniu similar.
· Cunoștințe solide despre sistemele de epurare a apelor uzate din Republica Moldova, în special experiență relevantă în reabilitarea stațiilor de epurare în regiuni precum Căușeni, Cahul și Cantemir.
· Minimum 5 ani de experiență în proiectarea, implementarea sau gestionarea proiectelor de reabilitare a stațiilor de epurare, inclusiv instalarea de echipamente, monitorizarea sistemelor și estimarea costurilor.
· Capacitate demonstrată de a estima costurile pentru lucrări de reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare.
· Familiaritate cu standardele tehnice și legislația națională privind epurarea și reutilizarea apelor uzate.
· Abilități de colectare și analiză a datelor tehnice legate de stațiile de epurare – volume tratate, calitatea efluentului, starea infrastructurii și potențialul de reutilizare.
· Cunoașterea excelentă a limbii române.
· Cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj pentru comunicarea cu echipele internaționale.
· Abilități solide de comunicare și lucru în echipă, cu experiență în coordonarea echipelor formate din specialiști din domenii variate.
Durata & Detalii contractuale
Activitatea se va desfășura în perioada mai 2025 – decembrie 2025, cu un volum estimativ de 25 de zile lucrătoare aferente Etapei 2. Onorariul va fi stabilit în funcție de calificările și experiența expertului; zilele suplimentare pot fi convenite ulterior, în funcție de necesitățile proiectului.
Alte cerințe
· Candidatul trebuie să îndeplinească obligațiile legale de înregistrare și cele fiscale în Republica Moldova.
· Dovada înregistrării fiscale va fi solicitată înainte de semnarea contractului.
Instrucțiuni pentru aplicare
Pentru a aplica, vă rugăm să transmiteți următoarele documente la adresa [email protected]
CV actualizat
Scrisoare de intenție succintă, care să evidențieze experiența relevantă
Oferta financiară, indicând onorariul propus per zi (în EUR, brut)
Termen limită: 26 mai 2025
Notă: Aplicațiile vor fi analizate în ordinea recepționării. Doar candidații preselectați vor fi contactați.
Notă legală: Experții selectați sunt responsabili de respectarea tuturor obligațiilor legale și fiscale din Republica Moldova.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați Termenii de Referință atașați pentru fiecare poziție sau să o contactați pe Tatiana Echim, Expert senior SEI, Agenda Verde pentru Moldova.
Sursa foto: Getty Images