SEI susține Republica Moldova în vederea atingerii neutralității climatice pe calea tranziției verzi
Astăzi, la Chișinău, a fost lansat proiectul "Agenda Verde pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina”, implementat de Institutul de Mediu de la Stockholm (SEI) în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, cu suportul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida). Acțiunea are drept scop armonizarea politicilor naționale în conformitate cu prevederile Pactului Verde European (PVE), contribuind astfel la accelerarea tranziției către sustenabilitate și la facilitarea procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană.
Evenimentul a reunit principalele părți interesate, inclusiv oficiali guvernamentali, comunitatea internațională, organizații neguvernamentale, sectorul privat și mediul academic.
Prezentă la deschiderea evenimentului, ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a menționat: ”Republica Moldova se implică ferm în implementarea Acordului de la Paris și a obiectivului acestuia de a menține încălzirea globală în limitele unor niveluri sigure. Pe lângă eforturile necesare pentru a asigura o tranziție spre dezvoltarea economică verde, este imperativ de a integra aspectele ce țin de protecția mediului în toate domeniile de dezvoltare socioeconomică. Ne dorim să adoptăm acele modele de creștere economică bazate pe abordări prietenoase mediului, astfel ca decarbonizarea și utilizarea eficientă a resurselor naturale să fie forțele motrice ale dezvoltării țării.”
Cu ocazia lansării proiectului, comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a transmis un mesaj Republicii Moldova: ”Scopul proiectului este de a sprijini reforme țintite și de a fortifica capacitățile instituționale pentru a gestiona aspectele socioeconomice și a identifica finanțare pentru tranziția verde. De asemenea, proiectul va spori eforturile de aderare la UE prin aliniere și implementare a acquis-ului comunitar, ceea ce va contribui la apropierea Moldovei de standardele europene de mediu și dezvoltare economică".
E.S. Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a subliniat: "Angajamentul Moldovei față de neutralitatea climatică și integrarea în Uniunea Europeană este un pas strategic care va aduce numeroase beneficii atât țării, cât și populației, inclusiv accesul la o piață mai largă, cu noi posibilități comerciale și oportunități de creștere. Aceasta va oferi întreprinderilor moldovenești posibilități de extindere și inovație, beneficiind în același timp de tehnologii avansate și de cele mai bune practici ale UE. Dezvoltarea durabilă și integrarea în UE vor crea, de asemenea, oportunități de angajare pentru cetățenii moldoveni, pe măsură ce vor apărea noi sectoare și industrii."
Secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Veronica Arpintin, care reprezintă și punctul focal al proiectului, a declarat: “Dezvoltarea economică sustenabilă este unul dintre obiectivele importante ale UE, precum și ale Republicii Moldova, implementate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării la nivel de țară. Astfel, ministerul pe care îl reprezint, implementează Programul național pentru promovarea antreprenorialului și creșterea competitivității 2023-2027, una dintre prioritățile acestuia este tranziția verde. Prin proiectul lansat astăzi, vom lucra la setarea celei mai eficiente căi, spre o economie mai verde. Speram să avem susținere și la dezvoltarea capacităților instituționale de a genera politici relevante. Totodată, companiile din țara noastră au nevoie de know how și resurse financiare, pe care dorim sa le diversificăm. La moment, ODA susține antreprenorii prin programul de ecologizare precum și prin Programul de stimulare a investițiilor 373, însă este necesar sa avem un focus mai mare pe tranziție verde, și asistența donatorilor este binevenită.”
Perioada de implementare a proiectului ”Agenda Verde” este septembrie 2023 – martie2026, iar partenerul național de implementare în Republica Moldova este AO EcoContact. Acțiunea va cuprinde diverse domenii de politici aliniate la PVE, abordând schimbările climatice, eficiența energetică, construcții și renovări, mobilitate inteligentă, economia circulară, reducerea poluării, sistemul alimentare și conservarea ecosistemelor.
Proiectul prevede o evaluare complexă a tranziției verzi în Republica Moldova, ceea ce va servi drept bază pentru elaborarea unui Plan de Acțiuni privind atingerea obiectivului de neutralitate climatică 2050. Totodată, vor fi realizate activități de creștere a gradului de conștientizare și de promovare a înțelegerii privind necesitatea implementării planului, care vor implica diverși actori și va spori capacitățile acestora de a contribui în mod eficient la realizarea obiectivelor proiectului.
Informații suplimentare și solicitări de interviuri
Ilona Kazaryan, Ofițer superior de comunicare și impact, +46722199643, [email protected]
Despre „Agenda Verde pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina”
Proiectul Agenda Verde, activ în perioada septembrie 2023 - martie 2026, este implementat în Republica Moldova de către partenerul AO EcoContact. Abordând diverse domenii de politici aliniate cu „Pactul verde european” acesta include domenii precum schimbări climatice, eficiență energetică, construcții sustenabile, mobilitate inteligentă, economie circulară, reducerea poluării, sistemele alimentare și conservarea ecosistemelor.
Va fi realizată o Evaluare cuprinzătoare a tranziției verzi în Moldova. Aceasta va servi drept bază pentru elaborarea unei Foi de parcurs privind neutralitatea climatică până în 2050. În plus, proiectul va desfășura activități de sensibilizare pentru spori înțelegerea și sprijinul pentru Foaia de parcurs. Aceste activități vor avea ca scop implicarea unei game largi de părți interesate și consolidarea capacității acestora de a contribui în mod eficient la obiectivele proiectului.
Pentru mai multe informații, accesați: Agenda verde pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina | SEI